A pierde Basarabia înseamnă să asistăm la propriul nostru dezastru!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

A pierde Basarabia înseamnă să asistăm la propriul nostru dezastru!

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Noi 15, 2015 2:05 am

Traian Pleşca - diplomat român de rang înalt la Bonn în perioada reunificării Germaniei:

Fostul prim-ministru moldovean Mircea Druc a spus, cu ceva timp în urmă, la Fundaţia Titulescu, la Bucureşti, că, pe când deţinea această funcţie, i-ar fi zis tranşant domnului Iliescu: „Da, domnule, hai să ne unim, numai că trebuie să-mi spuneţi dacă vreţi sau nu vreţi?”, iar răspunsul nu a fost edificator din partea României. Complicităţile au dus până la urmă la ceea ce am putea numi un dezastru naţional, căci a pierde Basarabia/R. Moldova nu poate fi numit altfel, dacă mai ţinem seama şi de faptul că astfel se şubrezeşte şi poziţia noastră în faţa atacurilor iredentiste privind Transilvania.

Imediat după ce s-a declarat independenţa Moldovei, eram la minister, mă ocupam de Germania, şi un diplomat german mi-a spus: „Sunteţi nebuni? Cum puteţi recunoaşte independenţa R. Moldova? Moldova e a voastră, nu trebuie să o recunoaşteţi ca alt stat! Păi cum am făcut noi cu RDG-ul? Am recunoscut vreodată RDG-ul ca stat străin? Niciodată!”. Pentru cei care nu ştiu, precizez că la Berlin, capitala RDG, Germania de Vest avea o Reprezentanţă permanentă, şi nu o ambasadă, cum e regula între state străine. Niciodată graniţa intergermană n-a fost acceptată ca graniţă între două state străine. Dacă am fi ţinut seama de lecţia germană, astăzi eram, probabil, într-o cu totul altă situaţie.

Dar slăbiciunile noastre, ale conducătorilor de după ’90, se răzbună şi s-ar putea să ajungem în situaţia în care nu mai putem salva nimic. Vreau să subliniez, de fapt să avertizez, că simpla şi ipotetica aderare a R. Moldova la UE nu poate aduce cu adevărat o soluţie conformă cu destinul nostru naţional. Unu, pentru că UE, în forma şi filozofia ei actuală, erodează consecvent statul naţional, este insensibilă la valorile naţionale, şi doi, UE promovează turbocapitalismul globalist - duşmanul feroce al ideii de naţional/naţiune, pe care o percepe ca un obstacol în calea maximizării profitului. Este iluzorie şi extrem de păguboasă aşteptarea că UE şi NATO ne-ar putea fi de folos cu ceva în ce priveşte eventuala revenire a RM la patria-mamă. Dacă nouă, la nivelurile oficiale, ne este teamă să articulăm clar dorinţa de reîntregire cu RM, cum să nu fie perceput acest lucru ca o slăbiciune şi cum să nu fie exploatată aceasta de cei interesaţi?

- Or, tocmai în urma inabilităţilor noastre diplomatice, s-a creat, practic, un curent de respingere a ideii de reîntregire, alimentat acum - ceea ce este stupefiant - de ambele părţi…

- Nu numai inabilităţi, domnule, astea sunt complicităţi şi trădări! Nu sunt întâmplătoare… De ce? Noi n-am avut nicio revoluţie, schimbarea din ’89 a fost făcută, în principal, de americani şi de ruşi, asta-i clar! „Agenturili”, cum zicea Nicolae. A fost o contrarevoluţie de fapt… Un eveniment în urma căruia România a trăit ameninţarea cu dezmembrarea şi, iată, după 20 de ani arată ca după un război, nu poate fi numit revoluţie! Am tăria să spun - şi pot aduce argumente în acest sens - că, până şi sub regimul comunist, naţiunea română era mai bine prezervată şi apărată decât acum, în zodia unui capitalism sălbatic.

Avem nevoie de patrioţi, de lideri adevăraţi! Când eşti un om în fruntea statului, în fruntea unei naţiuni, să simţi ca şi cum ai îmbrăcat cămaşa morţii! Aşa i-am spus domnului Iliescu odată, nimeni nu va fi judecat în istorie după ce a scris despre el o presă eventual favorabilă, ci după ce a făcut concret pentru naţiunea sa! Un om de stat trebuie să fie precum Brătianu la negocierile de pace de după Primul Război Mondial! I-am spus şi-acuma că Francois Hollande încearcă să relanseze ideea socialistă şi l-am rugat să facem şi noi ceva, să generăm un mare proiect privind o nouă cale de dezvoltare. Mi-a zis că „las’ că istoria va decanta ea, cumva, căile respective”. Da, domnule, dar cu ce suferinţe şi sacrificii, cu ce pierderi pentru naţiunea română? Dânsul a avut totuşi nişte merite, că puteam după ’90 să dispărem, să fim dezmembraţi, dar nu este suficient şi, din păcate, nici dânsul nu a fost eroul aşteptat al cauzei naţionale. Or, ceea ce a contat şi contează în primul rând în lume este naţiunea ca matrix humanitas, tiparul în care Dumnezeu/Sfânta Natură toarnă continuu umanitatea. Naţiunea este un concept sacru, toate celelalte sunt subsecvente. Naţiunea este un dat în codul genetic al omului. Şi revin la nemţi; ei n-au vrut să intre în Uniunea Europeană cu două state. Au zis „Nu!”, s-au unificat, apoi au extins Uniunea şi o controlează practic, poziţie pe care nu ar fi avut-o fără reunificare, fără acest „risorgimento” naţional!

Or, la noi, unii glosează halucinant pe tema revenirii RM la patria-mamă: „Ce ne mai trebuie nouă şi moldovenii ăştia?”. Recunoaşterea R. Moldova a complicat rău lucrurile, căci acum ar trebui să-i întrebăm şi pe moldovenii de dincolo de Prut dacă vor şi ei unirea. Or, în cazul Germaniei, oamenii politici federali au avut înţelepciunea să înscrie în Constituţia lor din 1949 un articol separat prin care reunificarea - formidabilă premoniţie - urma să se facă simplu, prin revenirea landurilor estice la trupul patriei. Astfel încât RDG-iştii nici nu au trebuit să mai fie întrebaţi. S-a acţionat în numele întregii naţiuni germane. Nu a fost o chestiune de referendum, mai ales când şi germanii din est doreau cu ardoare reunificarea.

- Presupunând că de mâine avem un lider competent şi punem la punct un aparat diplomatic eficient, mai avem posibilităţi de acţiune?

- Deja lucrurile au ajuns mult prea departe în defavoarea noastră. Sigur, nu putem spune că această cauză este definitiv pierdută, numai că noi de la Podul de Flori n-am trecut la acţiuni mai intense ca parte dintr-o strategie coerentă. La nemţi, înainte de căderea Zidului Berlinului, au fost ieşiri masive în stradă scandându-se „unitate, noi suntem poporul, un singur popor!”. Noi n-am avut nici măcar înţelepciunea să nu-i stârnim pe ruşi sau pe rusofoni. Pentru că lecţia germană, în sensul bun al cuvântului, ne venea ca o mănuşă, fiind încă activ în serviciul diplomatic, am tradus memoriile cancelarului Kohl - „Am vrut unitatea Germaniei” -, tocmai pentru ca cei care s-au întâmplat prin funcţii importante în stat să înveţe câte ceva.

Să citească naibii, să vadă cum s-a făcut unificarea Germaniei! Fostul cancelar federal Helmut Kohl a fost genial, a avut fler istoric, o folosit agil fereastra de oportunitate de atunci, ba mai mult, a lărgit-o abil în favoarea naţiunii sale. De asta e mare! Dar noi n-am tras nicio învăţătură, n-am vrut? Am pierdut Moldova printr-un rapt politico-militar, însă s-a întâmplat după Marea Unire, adică după ce în dreptul internaţional a fost consacrat definitiv dreptul popoarelor la autodeterminare.

Din punct de vedere juridic, aveam o poziţie - şi o avem - foarte puternică, pe care din păcate n-o exploatăm. Orice rapt teritorial săvârşit împotriva unei naţiuni prin încălcarea acestui drept devine de la sine caduc şi oricum nu poate fi acceptat ca o stare definitivă. Desigur, există constrângeri politice externe şi nu poţi face ce vrei când vrei, dar trebuie să ai şi înţelepciunea, şi curajul, şi iscusinţa de a redobândi pentru naţiunea ta ceea ce i-a aparţinut în virtutea dreptului.

- Aţi spus că a trecut un război peste noi. Mai suntem în stare să ne ridicăm din ruine?
- Desigur, numai că trebuie să punem la bătaie în primul rând resursele proprii, cele materiale şi cele spirituale, cu alte cuvinte, forţa creatoare a românului! Şi mai ales să ne iubim ţara şi poporul ăsta năpăstuit. Unii fac impardonabila greşeală de a zice că, dacă vrem să fim europeni, ar trebui să părăsim paradigma naţională. Ce eroare şi ce oroare! Căci poţi deveni european numai în măsura în care rămâi ceea ce eşti din punct de vedere naţional. Europeanul nu pluteşte undeva în eter ca să-l înhaţe nişte şmecheri tari la retorica europeană

Eram în Austria când au intrat ei în ’95 în Uniunea Europeană şi când au început concernele germane să înghită firme austriece, cu toptanul, şi am văzut mişcarea de rezistenţă a austriecilor, foarte dură, promovată la nivel de cancelar. Spre exemplu, ar fi trebuit conform directivelor UE să privatizeze băncile, dar austriecii au pus nişte condiţii cumplite că până la urmă nimeni n-a făcut vreun pas, şi imediat după aceea cele două bănci de stat au fuzionat. Astfel, austriecii şi-au prezervat capitalul lor financiar pentru a rezista concurenţei.

- E destul de plauzibilă ideea vehiculată de presa rusă, cum că Germania ar finanţa federalizarea Moldovei, preluând partea economică, iar Rusia politicul, cu Transnistria cap de pod. S-ar îngropa o dată pentru totdeauna tema reunificării…

- Nu iese fum fără foc! Aceste lucruri se fac, nicio mirare, sub un paravan cu iz democratic. Federalizarea, regionalizarea sunt formule predilecte. Ruşii nu-şi vor retrage niciodată trupele din Transnistria, şi dacă pot ţine sub control politic întreaga Moldovă, nu le-ar strica. Şi cu Germania e o întreagă telenovelă. Nemţii cu ruşii s-au iubit şi s-au păruit de-a lungul istoriei. A fost dragoste cu năbădăi, însă au şi cooperat foarte bine şi şi-au apărat interesele, cel mai adesea în paguba altora. Rămâne de văzut cum ni le vom apăra noi. Am putea-o face, dar asta înseamnă să mergi cu capul sus prin istorie, nu de-a buşilea!


http://www.cotidianul.ro/a-pierde-basarabia-inseamna-sa-asistam-la-propriul-nostru-dezastru-187194/
avatar
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10
points : 4771
Data de inscriere : 12/07/2015

Vezi profilul utilizatorului http://romania.forum5.info

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum